Penalitățile contractuale nu pot deveni un instrument de transfer al riscului

Principiul: cine generează întârzierea nu poate penaliza pentru ea

În executarea contractelor de achiziții publice, penalitățile de întârziere au rolul de a sancționa neîndeplinirea obligațiilor contractuale la termen. Acest mecanism presupune însă o premisă fundamentală: partea care invocă penalitățile trebuie să fi acționat cu bună-credință și să nu fi contribuit ea însăși la producerea întârzierii.

În cauza analizată, Autoritatea Contractantă a pretins penalități pentru depășirea termenelor de livrare, deși o serie de obstacole generate chiar de aceasta au împiedicat executarea la timp a obligațiilor contractuale.

Obstacolele identificate

Analiza dosarului a evidențiat mai multe comportamente ale Autorității Contractante care au condus la sau au agravat întârzierile:

• Generarea de obstacole artificiale în procesul de executare a contractului
• Tergiversarea recepției produselor, fără motive obiective și documentate
• Lipsa unui concurs real în identificarea unor soluții rezonabile pentru executarea contractului la termen

Aceste elemente au apărut în contextul unor împrejurări neprevăzute de părți, dar care nu se circumscriu forței majore — situații care reclamau cooperare și flexibilitate, nu rigiditate contractuală.

Argumentul juridic central

Conduita Autorității Contractante a fost incompatibilă cu principiul bunei-credințe și cu exigențele echilibrului contractual. Într-un contract de achiziții publice, ambele părți au obligația de a coopera pentru atingerea scopului contractului. Când una dintre părți creează sau amplifică obstacole în calea executării, aceasta nu poate invoca ulterior aceleași întârzieri pentru a aplica penalități.

Penalitățile contractuale nu pot deveni un instrument de transfer al propriului risc sau al propriei pasivități contractuale și nu pot fi aplicate rigid, fără asumarea propriei conduite.

Soluția obținută

Instanța a reținut argumentele noastre și a pronunțat o soluție favorabilă, confirmând că aplicarea penalităților trebuie evaluată în contextul comportamentului ambelor părți contractante. Decizia nu este definitivă, dar consacră un principiu important: echilibrul contractual presupune responsabilitate reciprocă.